Investigaţiile medicale de tip RMN sunt investigaţii utile pentru depistarea şi evaluarea mai multor tipuri de afecţiuni. Chiar dacă nu este o investigaţie invazivă, fiind vorba despre o investigaţie de tip imagistic, asta nu înseamnă că, pentru cele mai bune rezultate, nu este nevoie de pregătire a organismului înainte de investigaţie. Dacă urmează să faci un RMN şi te întrebi cum ai putea să te pregăteşti pentru investigaţie, acest articol îţi aduce tot ce trebuie să ştii.
Cum să-ţi pregăteşti corpul pentru un examen RMN
Deşi este o investigaţie medicală non-invazivă, asta nu înseamnă că nu poţi să te pregăteşti pentru efectuarea unui RMN. Deşi cele mai bune instrucţiuni ţi le va oferi întotdeauna medicul curant, iată care sunt lucrurile pe care le poţi face înainte de investigaţie.
Informează-te
Ca în cazul oricărei proceduri medicale, şi în cazul unui RMN primul pas este informarea. Discută cu medicul tău şi roagă-l să-ţi explice beneficiile, riscurile şi desfăşurarea procedurii pe care o vei face.
Poartă o discuţie cu medicul tău curant
Înainte de RMN este recomandat să porţi o discuţie cu medicul curant. Vorbeşte cu el despre orice ar putea fi relevant pentru buna desfăşurare a investigaţiei: implanturi metalice, dispozitive medicale implantate, alergii, sarcină sau orice alt lucru care ar putea să influenţeze scanarea RMN. Alege un examen RMN în Piteşti, la clinicile Natisan, şi vei beneficia în permanenţă de cele mai bune condiţii.
Verifică cu atenţie restricţiile alimentare
Chiar dacă în mod normal nu necesită un regim alimentar specific, există şi cazuri în care se recomandă să nu bei sau să mănânci nimic cu câteva ore înainte de scanarea RMN. Acest lucru este valabil în mod special în cazul scanării tractului gastrointestinal sau a ficatului. Pentru mai multă siguranţă, verifică înainte de investigaţie cu medicul curant sau cu personalul clinicii.
Evită obiectele metalice
Un alt aspect de care trebuie ţinut cont este îndepărtarea oricărui obiect metalic din raza de acţiune a dispozitivului de radio-imagistică. Evită să porţi agrafe, ochelari, bijuterii, ceas, sau orice alt obiect vestimentar care conţine metal.
Verifică dacă o să ai nevoie de însoţitor după efectuarea procedurii
Deşi nu este ceva comun, în cazul RMN-ului realizat cu substanţă de contrast este posibil să ai nevoie să te însoțească cineva atunci când faci procedura. Verifică înainte cu medicul tău sau cu personalul clinicii la care eşti programat, pentru a şti sigur ce trebuie să faci.
Încearcă să nu te panichezi
Deşi este o procedură noninvazivă, un RMN este o procedură medicală zgomotoasă, care poate genera sentimente de anxietate şi, dacă eşti o persoană claustrofobă, chiar atacuri de panică. Dacă acesta este şi cazul tău, poartă o discuţie cu medicul care te are în evidenţă despre modalităţile în care poţi diminua disconfortul, astfel încât să poţi sta cât mai calm în timpul efectuării procedurii.
Alege să-ţi verifici constant starea de sănătate şi să faci investigaţiile de care e nevoie pentru ca organismul tău să fie mereu în plină formă. Optează pentru un RMN făcut la recomandarea medicului curant în una dintre clinicile Natisan din Piteşti, şi bucură-te întotdeauna de calitatea actului medical şi condiţii de tratament la cele mai moderne standarde.
Sursa foto: Pixabay.com