Idei de preparate pentru o cină romantică

0 Shares
0
0
0

În aceste timpuri incerte pentru noi toţi trebuie să recunoaştem faptul că, indiferent de poziţia noastră vis-a-vis de pandemie, am învăţat un lucru tare important: să iubim şi să apreciem parcă şi mai mult persoanele apropiate.

Dacă în trecut tratam oarecum superficial relaţiile cu partenerii sau permiteam monotoniei să intervină între noi şi să-şi facă de cap, devenind poate mai reci cu persoana iubită, a sosit momentul să arătăm aprecierea şi dragostea noastră faţă de cei care ne sunt mereu alături.

Şi cum ştim foarte bine că dragostea trece prin stomac, ne-am gândit să vă oferim câteva idei de preparate pentru o cină romantică, desfăşurată la voi acasă!

  • Fripturile

Sunt perfecte pentru o ocazie atât de specială cum este o cină romantică. În general, fripturile plac oricui, mai ales pentru că sunt sănătoase şi hrănitoare. În combinaţii bine alese şi cu garniturile potrivite, nici nu îngraşă, un motiv în plus pentru a le alege atunci când vrei să pregăteşti o cină romantică.

Ţineţi cont de preferinţele persoanei iubite, ca să alegeţi bine carnea. Nu de alta, dar cina romantică se poate transforma rapid într-o răfuială de tipul „nici măcar nu mă cunoşti, nu ştii deloc ce-mi place!”

  • Mâncărurile exotice

Aici aveţi o gamă foarte largă din care puteţi alege, mâncărurile exotice fiind în topul preferinţelor atunci când vine vorba despre o cină romantică. Cuplurile aventuroase, dornice de a explora şi deschise spre nou pot privi un astfel de preparat ca pe o provocare nouă, mai ales dacă nu l-au degustat în prealabil.

În plus, ce altă modalitate mai bună de a înlătura monotonia despre care povesteam mai sus? Tradiţionalul este ok, însă uneori este bine să încercaţi şi alt tip de preparate. Această experienţă vă va apropia şi mai mult, veţi vedea!

  • Fructele de mare

Fructele de mare au dovedite proprietăţi afrodisiace, motiv pentru care sunt perfecte pentru o seară romantică. De asemenea, acestea sunt foarte sănătoase şi absolut delicioase. Aviz amatorilor de fructe de mare care vor să pregătească o cină în doi: foarte mare grijă, acest preparat trebuie să fie musai proaspăt.

  • Desertul

Ce poate fi mai dulce decât un desert bine ales după ce aţi savurat o masă copioasă? Este seara voastră şi nu are rost să vă abţineţi de la micile plăceri ale vieţii, aşa că aveţi undă verde la dulciuri.

Puteţi alege orice desert, de la clasica negresă cu topping de ciocolată, care place tuturor până la cheesecake cu biscuiţi Oreo. Dacă v-am stârnit curiozitatea, găsiţi aceste deserturi pe FoodEvolution.ro!

  • Vinul

Ultimul dar nu cel din urmă. Vinul este băutura perfectă pentru o cină romantică, acesta fiind un creator perfect de relaxare şi destindere. Faptul că are atâtea soiuri din care puteţi alege îl face parcă şi mai apetisant. Ţineţi minte următoarele cuvinte: friptura de pasăre merge cu un vin alb sau demisec. Carnea de porc se potriveşte de minune cu vinul roşu sec sau demisec, la fel şi carnea de vită. Fructele de mare merg foarte bine cu un vin tânăr, uşor, alb, sec sau demisec.

Toate preparatele de mai sus le găsiţi pe site-ul FoodEvolution.ro! Ingredientele bine alese şi gustul de neuitat vă vor transforma în clienţi fideli!

0 Shares
You May Also Like