Globalizarea este procesul de interactiune si integrare intre oameni, companii si guverne din intreaga lume. Globalizarea s-a accelerat inca din secolul al XVIII-lea datorita progreselor in tehnologia transporturilor si comunicatiilor. Aceasta crestere a interactiunilor globale a provocat o crestere a comertului international si a schimbului de idei si cultura. Globalizarea este in primul rand un proces economic de interactiune si integrare care este asociat cu aspectele sociale si culturale. Cu toate acestea, disputele si diplomatia sunt, de asemenea, parti importante din istoria globalizarii, mai ales in era sa moderna.
Din punct de vedere economic, globalizarea implica bunuri, servicii, date, tehnologie si resursele economice ale capitalului. Extinderea pietelor globale liberalizeaza activitatile economice de schimb de bunuri si fonduri. Eliminarea barierelor comerciale transfrontaliere a facut formarea pietelor globale mai fezabila. Progresele in transport, cum ar fi locomotiva cu aburi, vaporul, motoarele cu reactie si navele trans-oceanice de containere, precum si dezvoltarea infrastructurii de telecomunicatii, cum ar fi telegraful, internetul si telefoanele mobile, au fost factori majori in declansarea globalizarii si au generat o interdependenta suplimentara a activitatilor economice si culturale in intreaga lume.
Desi multi eruditi plaseaza originile globalizarii in timpurile moderne, altii ii urmaresc istoria cu mult inainte de Era Europeana a Descoperirii si calatoriile catre Lumea Noua, iar unii chiar pana in mileniul al treilea i.Hr. Termenul de globalizare a aparut pentru prima data la inceputul secolului al XX-lea (inlocuind un termen anterior din franceza), dar si-a capatat semnificatia actuala in a doua jumatate a secolului al XX-lea si a intrat in uz popular in anii ’90. Globalizarea pe scara larga a inceput in anii 1820, iar la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea a determinat o expansiune rapida a conectivitatii economiilor si culturilor lumii.
In 2000, Fondul Monetar International (FMI) a identificat patru aspecte de baza ale globalizarii: comertul si tranzactiile, miscarile de capital si investitii, migratia si circulatia oamenilor si diseminarea cunostintelor. Provocarile de mediu, cum ar fi incalzirea globala, poluarea transfrontaliera a apei si a aerului si pescuitul excesiv au fost legate de globalizare. Procesele de globalizare afecteaza si sunt afectate de organizarea afacerilor si a muncii, economie, resurse socioculturale si mediul natural. Literatura academica imparte in mod obisnuit globalizarea in trei domenii majore: globalizarea economica, globalizarea culturala si globalizarea politica.
Globalizarea economica
Globalizarea economica reprezinta interdependenta economica din ce in ce mai mare a economiilor nationale din intreaga lume printr-o crestere rapida a circulatiei transfrontaliere a marfurilor, serviciilor, tehnologiei si capitalului. In timp ce globalizarea afacerilor se concentreaza in jurul diminuarii reglementarilor comerciale internationale, precum si a tarifelor, impozitelor si a altor impedimente care suprima comertul global, globalizarea economica este procesul de integrare economica in crestere intre tari, ceea ce duce la aparitia unei piete globale sau o piata mondiala unica. In functie de paradigma, globalizarea economica poate fi privita fie ca un fenomen pozitiv, fie ca un fenomen negativ. Globalizarea economica cuprinde: globalizarea productiei; care se refera la obtinerea de bunuri si servicii dintr-o anumita sursa din anumite locatii de pe glob, pentru a beneficia de diferenta de cost si calitate. La fel, cuprinde si globalizarea pietelor, care este definita ca unirea unor piete diferite si separate intr-o piata globala masiva. Globalizarea economica include, de asemenea concurenta, tehnologia si corporatiile/industriile.
Tendintele actuale ale globalizarii pot fi explicate in mare masura de economiile dezvoltate care se integreaza cu economiile mai putin dezvoltate prin investitii straine directe, reducerea barierelor comerciale, precum si alte reforme economice si, in multe cazuri, prin imigratie.
Standardele internationale au facut comertul cu bunuri si servicii mai eficient. Un exemplu de astfel de standard este containerul intermodal. Containerizarea a redus dramatic costurile transportului, a sustinut boom-ul postbelic al comertului international si a fost un element major in globalizare. Standardele internationale sunt stabilite de catre Organizatia Internationala pentru Standardizare, care este compusa din reprezentanti ai diferitelor organizatii nationale de standardizare.
O corporatie multinationala sau o intreprindere mondiala este o organizatie care detine sau controleaza productia de bunuri sau servicii intr-una sau mai multe tari, altele decat tara de origine. Poate fi denumita si o corporatie internationala, o corporatie transnationala sau o corporatie apatrida.
O zona de liber schimb este regiunea care cuprinde un bloc comercial ale carui tari membre au semnat un acord de liber schimb (ALS). Astfel de acorduri implica cooperarea intre cel putin doua tari pentru a reduce barierele comerciale – cote si tarife de import – si pentru a creste comertul de bunuri si servicii intre ele. Daca oamenii sunt, de asemenea, liberi sa circule intre tari, pe langa un acord de liber schimb, ar putea fi considerata, de asemenea, o frontiera deschisa. Probabil ca cea mai semnificativa zona de liber schimb din lume este Uniunea Europeana, o uniune politico-economica formata din 27 de state membre care se afla in principal in Europa. UE a dezvoltat piata unica europeana printr-un sistem standardizat de legi care se aplica in toate statele membre. Politicile UE vizeaza asigurarea liberei circulatii a persoanelor, bunurilor, serviciilor si capitalului pe piata interna.
Facilitarea comertului analizeaza modul in care procedurile si controalele care reglementeaza circulatia marfurilor peste granitele nationale pot fi imbunatatite, pentru a reduce poverile asociate costurilor si pentru a maximiza eficienta, pastrand in acelasi timp obiectivele legitime de reglementare.
Comertul global cu servicii este, de asemenea, semnificativ. De exemplu, in India, externalizarea proceselor de afaceri a fost descrisa drept „motorul principal al dezvoltarii tarii in urmatoarele cateva decenii, contribuind in mare masura la cresterea PIB, cresterea ocuparii fortei de munca si reducerea saraciei”.
Globalizarea politica
Globalizarea politica se refera la cresterea sistemului politic mondial, atat ca dimensiune, cat si din punct de vedere al complexitatii. Acest sistem include guverne nationale, organizatiile lor guvernamentale si interguvernamentale, precum si elemente independente de guvern ale societatii civile globale, cum ar fi organizatiile internationale neguvernamentale si organizatiile de miscare sociala. Unul dintre aspectele cheie ale globalizarii politice este importanta in scadere a statului national si cresterea altor actori de pe scena politica. William R. Thompson a definit-o ca „extinderea unui sistem politic global si a institutiilor sale, in care sunt gestionate tranzactiile inter-regionale (inclusiv, dar cu siguranta nelimitandu-se la comert)”. Globalizarea politica este una dintre cele trei dimensiuni principale ale globalizarii intalnite frecvent in literatura academica, celelalte doua fiind globalizarea economica si globalizarea culturala.
Inter-guvernamentalismul este un termen din stiinta politica cu doua semnificatii. Prima se refera la o teorie a integrarii regionale propusa initial de Stanley Hoffmann; a doua trateaza statele si guvernul national ca fiind factorii principali ai integrarii. Guvernarea pe mai multe niveluri este o abordare a stiintei politice si a teoriei administratiei publice care a luat nastere din studii privind integrarea europeana. Guvernanta pe mai multe niveluri exprima ideea ca exista multe structuri de autoritati care interactioneaza in economia politica globala emergenta.
Unii oameni sunt cetateni ai mai multor state nationale. Cetatenia multipla, numita si cetatenie dubla sau nationalitate multipla, este statutul de cetatenie al unei persoane, in care o persoana este considerata concomitent cetatean al mai multor state in temeiul legilor din aceste state.
Din ce in ce mai mult, organizatiile neguvernamentale influenteaza politica publica dincolo de granitele nationale, inclusiv ajutorul umanitar si eforturile de dezvoltare. Organizatiile filantropice cu misiuni globale ajung, de asemenea, in prim-planul eforturilor umanitare; organizatii caritabile precum Fundatia Bill si Melinda Gates, Accion International, Fondul Acumen (acum Acumen) si Echoing Green au combinat modelul de afaceri cu filantropia, dand nastere unor organizatii de afaceri precum Global Philanthropy Group si noi asociatii de filantropi precum Forumul global de filantropie. Proiectele Fundatiei Bill si Melinda Gates includ un angajament actual de miliarde de dolari pentru finantarea imunizarilor in unele dintre tarile mai sarace din lume, dar cu crestere rapida a populatiei.
Ca raspuns la globalizare, unele tari au adoptat politici izolationiste. De exemplu, guvernul nord-coreean ingreuneaza intrarea strainilor in tara si le monitorizeaza strict activitatile atunci cand o fac. Lucratorii de asistenta sunt supusi unui control considerabil si exclusi din locuri si regiuni in care guvernul nu doreste ca acestia sa aiba accces. Cetatenii nu pot parasi in mod liber tara.
Globalizarea culturala
Globalizarea culturala se refera la transmiterea de idei, semnificatii si valori in intreaga lume in asa fel incat sa extinda si sa intensifice relatiile sociale. Acest proces este marcat de consumul comun de acte culturale care au fost difuzate de internet, de mass-media de cultura populara si de calatoriile internationale. Acest lucru s-a adaugat proceselor de schimb de marfuri si colonizare, care au o istorie mai lunga a semnificatiei culturale pe tot globul. Circulatia culturilor permite indivizilor sa participe la relatii sociale extinse care trec frontierele nationale si regionale. Crearea si extinderea unor astfel de relatii sociale nu este doar observata la nivel material. Globalizarea culturala implica formarea de norme si cunostinte comune cu care oamenii isi asociaza identitatile culturale individuale si colective. Permite o interconectare crescanda intre diferite populatii si culturi.
Comunicarea interculturala este un domeniu de studiu care analizeaza modul in care comunica oamenii din medii culturale diferite, in moduri similare si diferite intre ei, si cum se straduiesc sa comunice inter-cultural. Comunicarea interculturala este un domeniu de studiu conex.
Religiile au fost printre primele elemente culturale care s-au globalizat, fiind raspandite prin forta, migratie, evanghelisti, imperialisti si comercianti. Crestinismul, islamul, budismul si mai recent secte precum mormonismul se numara printre acele religii care au prins radacini si au influentat culturile endemice in locuri aflate departe de originea lor.
Alte dimensiuni
Oamenii de stiinta discuta ocazional si alte dimensiuni mai putin obisnuite ale globalizarii, cum ar fi globalizarea mediului (practicile si reglementarile coordonate la nivel international, adesea sub forma tratatelor internationale privind protectia mediului) sau globalizarea militara (cresterea in extinderea si sfera globala a relatiilor de securitate). Cu toate acestea, aceste dimensiuni primesc mult mai putina atentie decat cele trei descrise mai sus, deoarece literatura academica subdivizeaza in mod obisnuit globalizarea in trei domenii majore: globalizarea economica, globalizarea culturala si globalizarea politica.
