Pentru repatriere decedati va recomandam Repatriere-decedati.ro. In acest articol vom discuta mai multe despre aparitia sicriului, acesta fiind nelipsit in tara noastra si in mai multe religii si culte. Consideram ca istoria sa este una interesanta care merita citita.
Un sicriu este o cutie funerara folosita pentru expunerea sau pastrarea unui cadavru, fie pentru inmormantare, fie pentru incinerare.
Cuvantul a luat doua forme diferite, cofin provenit de la cosul vechi francez, a devenit sicriu in limba engleza si a devenit couffin in franceza moderna, care astazi inseamna un leagan. O distinctie este adesea facuta intre primul si al doilea tip, pentru ca primul este folosit pentru a desemna o cutie funerara cu patru fete (aproape intotdeauna dreptunghiulara), in timp ce un sicriu are de obicei sase fete.
Cu toate acestea, sicriele avand o latura dintr-o singura bucata, cu o curba la umar, in loc de o imbinare, sunt utilizate mai frecvent in Regatul Unit (Regatul Unit).
In primul rand atestat in engleza in 1380, cuvantul sicriu deriva din cofinul francez vechi, din latinescul cophinus, ceea ce inseamna un cos, care este latinizarea grecescului κόφινος (koophinos), “cos”. Cea mai timpuriu atestata forma a cuvantului este in greaca veche ko-pi-na, scrisa in scenariul syllabic Linear B.
Orice cutie in care mortii sunt ingropati este un sicriu si, in timp ce un sicriu era initial privit ca o cutie pentru bijuterii, folosirea cuvantului “caseta” in acest sens a inceput ca un eufemism introdus de comertul intreprinzatorilor. Se face distinctia intre “sicrie” si “caseta”, care utilizeaza sicriul pentru a se referi la o cutie hexagonala sau octogonala (considerata, de asemenea, antropoida) si caseta defineste o cutie dreptunghiulara, adesea cu un capac impartitin doua. Recipientele pentru cenusa umana incinerata si cremata (uneori numite cremains) sunt numite urne.
Un sicriu poate fi ingropat direct in pamant, plasat intr-o cripta sau incinerat. In mod alternativ, el poate fi inmormantat deasupra solului intr-un mausoleu, o capela, o biserica sau intr-un loc in catacombe. Unele tari practica aproape exclusiv o forma anume, in timp ce in altele totul poate depinde de cimitirul individual.
In Indonezia, stramosii sunt venerati si trupurile lor erau adesea tinute in sicrie si pastrata alaturi de casele de pamant pana cand se putea face o inmormantare rituala. Inmormantarea in masa este, de asemenea, practicata. In nord, unii morti au fost tinuti in sarcofage deasupra solului numite waruga pana cand practica a fost interzisa de olandezi in secolul al XIX-lea.
Manerele si alte ornamentele (cum ar fi porumbei, cruci, simboluri etc.) care se afla in exteriorul unui sicriu se numesc accesorii (denumite uneori “mobilier de sicrie” – nu trebuie confundate cu mobilierul care este in forma de sicriu). Organizarea interioara a sicriului cu tesatura de un anumit tip este cunoscuta sub numele de “decorarea sicriului”.
Culturile care practica inmormantarea au stiluri foarte diferite de sicrie. In iudaism, sicriul trebuie sa fie simplu, facut din lemn si sa nu contina parti metalice sau podoabe. Aceste sicrie folosesc cuie de lemn in loc de cuie normale.
Toti evreii sunt ingropati in acelasi strat de carpa neteda, de la umar la genunchi, indiferent de statutul social, sex sau varsta. In China si Japonia, sicriele sunt din lemn rezistent la cadere, din lemn de chiparos, sugi, thuja si tamaie-cedru, cele din urma fiind la mare cautare.
